http://www.legalmarketing.ro/a/opinii/opinii-invitati/reorganizarile-de-succes-exemplare-rare-intr-o-economie-fara-experienta-1323862455
www.legalmarketing.ro, 14 dec.2011
December 15th, 2011 by Rudi VizentalDebt to equity swap
March 2nd, 2011 by Rudi VizentalRecunosc ca am pierdut pariul pentru anul 2010, numindu-l “anul concordatului“. Nu-l doresc bancile, statul nu vrea sa auda de el si nici numele nu-l ajuta.
Incerc o noua profetie pentru 2011 identificand o oportunitate evidenta pentru operatiuni de conversie a datoriilor in capital - debt to equity swap.
Operatiunea reprezinta o forma complexa de restructurare a datoriilor debitoarei, prin care un creditor accepta conversia creantei sale in capital. Astfel la societatea debitoare datoria devine equity, iar la cea creditoare creanta devine participatie.
Reteta este data de Legea Insolventei din SUA - chapter XI.
Este semnalul unei maturizari a principalei categorii de creditori (bancile) care dupa ce in prima faza au reactionat foarte dur la primele insolvente, au evoluat la o etapa de preluari pe SPV-uri, iar acum prin vocea BNR, dau semnalul ca sunt pregatite pentru un nou nivel.
Trei argumente majore pentru sustinerea conversiei datoriilor in capital:
1. piata insolventei (reorganizarii) a ajuns la o maturitate suficienta incat participantii sa inteleaga ca dacă eşalonarea prin plan a tuturor datoriilor reprezintă varianta de mulţumire a creditorilor fără a „vindeca” debitoarea, iar varianta haircut este poziţia de forţă a debitoarei care elimină prin plan tot pasivul toxic, trebuie cautata o solutie care sa identifice un diagnostic corect al situatiei si in acelasi timp sa lase creditorilor perspectivele unor potentiale castiguri viitoare.
2. anularea datoriilor (hair-cut) este simpla si convenabila pentru debitoare, insa are atat marele risc al nevotarii planului, cat si inconvenientul fiscal: sumele reduse prin plan reprezinta venituri impozabile. Anularea unor datorii, dau nastere altora…
3. operatiunea de conversie e temporara. Bancile pot detine in portofoliu astfel de participatii doar pe termen scurt, 2-3 ani, lasand posibilitatea vechilor actionari de a-si rascumpara partea cedata.
La mijlocul lunii februarie, BNR a organizat o conferinta inspirata pe aceasta tema, venind in intampinarea partilor cu un proiect de norme privind conversia.
Deci am avea toate conditiile pentru o negociere eficienta, un diagnostic corect, un plan de reorganizare viabil.
2010 - Anul concordatului
December 31st, 2009 by Rudi Vizental
In calendarul economiei romanesti, dupa anul insolventei, urmeaza anul concordatului preventiv.
Daca activitatea obisnuita este considerata ”zona alba”, iar insolventa “zona neagra”, atunci concordatul preventiv reprezinta “zona gri” de desfasurare a activitatii.
Concordatul preventiv este un contract incheiat intre o companie aflata in dificultate financiara si creditorii acesteia care detin cel putin doua treimi din valoarea creantelor acceptate si necontestate, prin care compania propune un plan de redresare si de acoperire a creantelor acestor creditori impotriva sa, iar creditorii accepta sa sprijine eforturile acesteia de depasire a dificultatii in care se afla.
Introdusa la initiativa Asociatiei Italienilor din Romania, solutia pare ideala in special in relatiile cu institutiile financiar-bancare preocupate de a nu lasa clientul sa intre in insolventa, in conditiile in care acestea detin ponderea creantelor.
In cursul procedurii, debitorul isi desfasoara activitatea in limitele afacerii sale obisnuite, in conditiile concordatului preventiv, sub supravegherea unui conciliator. Masurile cuprinse in concordatul preventiv, inclusiv modificarile creantelor, profita si codebitorilor, fidejusorilor si tertilor garanti.
Concordatul se bazeaza pe un proiectul de concordat care va prezenta:
a) situatia analitica a activului si a pasivului debitorului,
b) cauzele starii de dificultate financiara;
c) proiectia evolutiei financiar-contabile pe urmatoarele 6 luni.
d) un plan de redresare care prevede cel putin urmatoarele masuri:
ü reorganizarea activitatii debitorului;
ü modalitatile de depasire a starii de dificultate financiara;
ü procentul preconizat de satisfacere a creantelor (care nu poate fi mai mic de 50%);
ü termenul: maxim 18 luni de la data incheierii concordatului preventiv.
Concordatul preventiv se considera aprobat de creditori daca sunt intrunite voturile creditorilor care reprezinta majoritatea de doua treimi din valoarea creantelor acceptate si necontestate.
De la data comunicarii hotararii de constatare a concordatului preventiv se suspenda de drept:
ü urmaririle individuale ale creditorilor semnatari asupra debitorului
ü curgerea prescriptiei dreptului de a cere executarea silita a creantelor acestora contra debitorului.
ü curgerea dobanzilor, a penalitatilor si a oricaror alte cheltuieli aferente creantelor.
Pentru a-l face opozabil inclusiv creditorilor nesemnatari, contractul de concordat trebuie omologat.
Pentru omologare, judecatorul-sindic verifica indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
a) intreprinderea debitorului este in stare de dificultate financiara;
b) valoarea creantelor contestate si/sau in litigiu nu depaseste 20% din masa credala;
c) concordatul preventiv a fost aprobat de creditorii care reprezinta cel putin 80% din valoarea totala a creantelor.
Dispunand omologarea, judecatorul-sindic suspenda toate procedurile de executare silita.
Concordatul va fi opozabil si creditorilor bugetari, cu conditia respectarii prevederilor legale cu privire la ajutorul de stat si aprobarii de catre comisia interministeriala.
Legea insolventei - reloaded
July 29th, 2009 by Rudi Vizental
Modificari, completari si omisiuni ale Legii 277/2009
In luna mai, bancherii (ARB) solicitau Parlamentului modificarea legii insolventei in scopul reducerii efectelor in lant cauzate de numeroasele solicitari, prin prisma valorii prag reduse (10.000 lei). Noua lege, ridica acest prag la 30.000 lei si suplimenteaza conditia ca datoriile sa nu fie doar exigibile, ci si certe si lichide. Parerea mea este ca puteau extinde si putin termenul de la 30 la 60 zile pentru termenul de exigibilitate.
Marii perdanti ai acestei modificari sunt avocatii si juristii, care vor reinvata sa recupereze sumele si pe cai corecte, adica somatie, titlu executor, executare – precum si practicienii in insolventa (nu ca nu ar avea de lucru oricum, e doar sezonul lor).
O alta modificare se refera la un termen de 5 zile in care teoretic ar trebui sa se aprobe cererea debitoarei de intrare in procedura (in scopul reorganizarii judiciare). In prezent termenul variaza intre 45 zile si 4 luni. Ar trebui ca in 6 luni sa se infiinteze sectii speciale de insolventa. In practica, deocamdata totul pare cam utopic iar termenele au ramas aceleasi.
Si inca ceva important: salariatii reprezinta categorie distincta de votare a planului.
Deasemenea remarc urmatorul articol, cu implicatii multiple atat pentru societatiile ce doresc reorganizarea judiciara, cat si pentru creditori, in special banci si societati de leasing:
Art. 86. - Contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. În vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate(…)
Ce lipseste? Personal asteptam completarea legislatiei cu doua elemente fundamentale:
- Legea salvgardarii (ce ar permite o forma de negociere monitorizata, tocmai pentru a evita intrarea in reorganizare judiciara)
- Legea insolventei persoanelor fizice
Daca prima se afla in faza de proiect (cam de doua luni), cea de-a doua se strecoara putin si in actuala lege a insolventei, cand se defineste debitorul ca fiind „persoana fizica sau juridica”… Un avocat „inzestrat”, poate scoate si de aici ceva.
Greseli din care invatam. Sau nu
June 8th, 2009 by Rudi Vizental
Sase luni de criza, sase luni de guvernare
Criza ne-a luat pe nepregatite, nu am fost in stare sa-i intelem amploarea, sa-i anticipam efectele. Guvernul nu ne-a ajutat deloc, iar bancile intr-o masura mult prea mica, sau chiar au facut mai mult rau decat bine.
Unde au gresit managerii:
Probabil principala vina a managerilor a fost ca la inceput s-a trait cu impresia ca e vorba de o perioada de 2-3 luni care trebuie depasita. In octombrie – noiembrie 2008, inca mai speram o relansare a creditarii din ianuarie. Business-urile au ramas pe aceleasi costuri, la 60-70% din venituri. Ulterior, s-a realizat ca e cu totul altceva criza asta decat ne-am asteptat si am inceput sa luam masuri. Masuri pripite, in special de reducere intuitiva a personalului si de renuntari anticipate la leasing-uri. Unii s-au speriat si au ”luat mana de pe volan”, concentrandu-se mai mult pe salvarea unor active, decat pe redresarea activitatii. In „numele” crizei au fost motivate multe incompetente manageriale. A invoca criza a fost mai usor decat a intelege utilitatea utilizarii unor instrumente importante precum bugetul de venituri si cheltuieli, cash flow-ul, cost controlul, centre de profit, centre de cost. Desi vanzarile au scazut in mod general, putini au avut curajul sa investeasca in departamentul vanzari, marketing, publicitate.
Unde au gresit bancile:
In opinia mea, reactiile bancilor au fost prea brutale. In noiembrie s-a pus frana brusc la creditare, dobanzile s-au majorat intr-o maniera de nesustinut din partea clientilor. Nu poti duce dobanda la orice nivel iti este tie necesar, fara sa tii cont de capacitatea de plata a clientului, iar la finalul trimestrului sa-ti etalezi cu nonsalanta profiturile. Iar daca un client vine si solicita reesalonare, a-i stabili o dobanda de 24% pentru creditul rescadentat, nu este deloc un lucru intelept. Este mai degraba o repartizare catre departamentul de executare silita.
Bancile au intors spatele clientilor cu credite si tot ce a mai contat au fost cei cu depozite (resurse). O lupta nebuna, la nivele incredibile a dobanzilor. Scaderea euribor-ului a fost benefica pentru banci, nu pentru clienti, care au ramas la costuri mai mari.
Unde a gresit Guvernul:
In urma cu 6-7 luni, nu mi-as fi inchipuit ca ne prinde vara fara un program de stimulare a economiei pe perioada crizei. Asteptam o strategie pentru combaterea somajului, scutiri pentru profitul reinvestit, avantaje pentru plata la timp a impozitelor, deblocarea platilor de la stat catre agentii economici, demararea proiectelor de infrastructura. Multinationale – in special cele din sectorul automotive – au trebuit sa-si redefineasca teritoriile. In alegerea noilor locatii, avantajele fiscale au fost determinante.
Tot ce am primit a fost un forfetar, promisiuni retrase si o mare dezamagire euro-parlamentara.
Primul ministru, prima casa, prima masura
May 21st, 2009 by Rudi Vizental
Cand imi pierdusem deja orice speranta si asteptam resemnat majorarea TVA-ului, guvernul surprinde cu o masura pe care o consider geniala.
Preturile apartamentelor intr-o tara, reprezinta un barometru fundamental pentru sistemul economic. Este primul indiciu spre boom ori recesiune. Sunt adeptul ideii de rezolvare a problemelor prin implicare. Mecanismele pietei trebuie lasate libere pana la un anumit punct.
Prin programul de 1 mil de euro aprobat de guvern pentru garantarea creditelor persoanelor fizice ce achizitioneaza prima casa, garantand 80% din valoarea creditului, dl Boc, precum croitorasul ce viteaz, atinge 7 probleme dintr-o lovitura:
ü Sectorul imobiliar
ü Constructiile
ü Materialele de constructii
ü Somajul
ü Apetitul pentru risc al bancilor
ü Dobanzile ridicate
ü Si putina campanie electorala, ca nu strica.
Promisiunea e ca programul va fi operational in 60 de zile, iar bancile ce vor finanta in acest cadru, vor fi alese pe criterii de eligibilitate (cost scazut, retea dezvoltata, operativitate, avans cat mai mic ~5%). Conspirand putin, as presupune ca bancile grecesti si cele austriece nu se vor califica, ca masura de penalizare pentru repatrierea banilor. Marii castigatori in sistemul bancar ar fi: CEC, BRD, Banca Transilvania, Unicredit.
Toate acestea cu costuri deosebit de mici si in conditiile unui risc asumat deosebit de scazut. Apreciez pana la 200 mil euro, (considerand ca s-ar ajunge la pierderi de 20% prin executare si valorificare), normele de creditare BNR fiind aplicabile si in acest caz.
Decizie FMI sau autohtona, chiar nu mai conteaza: Prima luminita!
Cat va mai dura criza?
May 17th, 2009 by Rudi Vizental
Nu o sa va amagesc cu o data, ci cu prezentarea a 3 scenarii.
Este deja general recunoscut ca ne confruntam cu cea mai mare criza din istoria moderna, ceea ce exclude analize comparative, in speranta gasirii unei ciclicitati cunoscute.
Prezentand „optiunile” crizei, avem 3 termene de revenire: scurt, mediu si lung.
Exista opinii conform carora, am ajuns deja la fundul sacului si se simt semnele cresterii. Revenirea in termen scurt este un scenariu pe care il consider utopic. Au fost determinate cauzele crizei, vedem o parte din efecte, dar inca nu am gustat din adevaratele consecinte. Vorbesc aici de reale daune colaterale, ce se vor resimti in perioada urmatoare.
Pentru a se relansa consumul, trebuie relansata creditarea, iar aceasta are cateva blocaje de rezolvat, unele tehnice (evaluarea garantiilor), altele de natura psihologica (apetitul pentru risc).
Depasirea factorului psihologic este o bariera care necesita ani pentru a fi depasita. La toate nivelele, incepand de la individ pana la forurile internationale, prudenta va insoti decizia, consumul fiind categoric afectat.
Daca a adus ceva bun criza asta, in primul rand se simte o crestere a responsabilitatii generale.
Pe termen mediu sunt posibile o serie de semne de imbunatatire, cele mai multe fiind efectele masurilor interventioniste (ma refer aici pe plan mondial, nu-mi fac nicio iluzie in ceea ce-i priveste pe dnii Boc si Pogea). Dar in acelasi timp, ca si efect invers, economia este foarte sensibila la orice evenimente externe, gen: falimente de rasunet, gripe exotice, cutremure mediatizate. Prin prisma acestor variatii, este posibil sa atingem momente de criza mai grave decat cele cu care ne-am confruntat pana acum.
Din punctul meu de vedere, varianta cea mai probabila este un scenariu al unei crize acute pe termen lung, cu treceri dintr-o etapa intr-alta fara a vorbi insa de o ascensiune. Criza nu poate fi depasita atata timp cat nu sunt rezolvate dezechilibrele care au stat la originea ei. Si aici ma refer in special la SUA, la hedge fund-uri, la piata imobiliara. Cand aceste sisteme vor functiona normal, vom putea incepe sa ne gandim la depasirea recesiunii (cresteri, dar in niciun caz o revenire la ritmul 2005–2008). Si ca un element de confirmare a directiei negative, Moody’s atentioneaza retragerea rating-ului de credit AAA, Statelor Unite.
Urmeaza o selectie naturala, cei ce se mentin vor fi pioni importanti pe termen lung.
Revenind la intrebarea din titlu, propun o schimbare a opticii: nu cautati salvarea in iesirea din criza, ci in modul de gestionare a ei.
Loom boom and gloom.
Rezistenta la stress test
May 11th, 2009 by Rudi Vizental
Cand a inceput criza imobiliara in SUA, Europa privea fenomenul pur mediatic, fara a-i intui efectele contaminatoare. A urmat falimentul Lehman Brothers si seria de bailout-uri, pentru ca toata lumea sa inteleaga implicatiile directe si imediate ale fenomenelor din SUA, asupra economiei mondiale.
Acum, suntem cu ochii pe ei, in speranta unei anticipari a evolutiei viitoare.
Saptamana trecuta, in cadrul planului administratiei Obama de stabilizare a institutiilor financiare, americanii au organizat un exercitiu de simulare a potentialului bancilor.
Acest exercitiu fara precedent, denumit SCAP (Supervisory Capital Assessment Program), dar cunoscut sub numele de „stress test”, permite comisiei de supraveghere sa calculeze nevoia suplimentara de capital tampon, in cazul unor evolutii nefavorabile ale economiei.
Au fost generate doua scenarii, primul considerat realist, iar al doilea pesimist – ”worst case scenario” - conditii de somaj peste 10% si piata imobiliara in scadere cu inca 22%.
Au fost “stresate” 19 banci (institutii financiare), alese dupa criteriul activelor consolidate peste 100 triliarde dolari, (conform raportarilor la 31.12.2008). Printre acestea: JPMorgan Chase, Citigroup, Bank of America, Goldman Sachs, Morgan Stanley, American Express.
Rezultatele testului: daca situatia economica se inrautateste conform scenariului realist pierderea cumulata 2009 – 2010 va fi de 600 triliarde dolari (din care 455 din cresterea provizioanelor aferente portofoliilor de credite). Aceasta pierdere depaseste pierderea inregistrata in timpul crizei din 1930. Conform scenariului de criza acuta pierdere ar putea fi chiar 950 pana la finalul anului 2010.
In mod surprinzator, 9 banci din cele 19 testate au resurse suficiente pentru a face fata situatiilor economice simultate, suma necesara celorlalte 10 banci, in cazul scenariului de criza acuta, fiind de 185 triliarde dolari. Urmeaza o perioada de 6 luni in care aceste banci au termen de a obtine sumele respective. In cazul in care nu se conformeaza se trece la Plan B: Statul intervine si majoreaza capitalul, preluand o parte din actiuni. Adica, vorbim de o nationalizare.
Mass media din state (sau cel putin o parte), considera rezultatele publicate drept o farsa, o incercare de inducere in eroare, considerand ca situatia este mult mai grava decat a fost prezentata.
La noi, nicio preblema cu aceste teste. Nu de alta, dar nu le facem.
Fiecare cu „Pontiac”-ul lui
May 3rd, 2009 by Rudi Vizental
Dupa 83 de ani de existenta, General Motors a anuntat ca va renunta la Pontiac. Decizia a fost luata in cadrul unui plan de redresare a companiei, care in aprilie a primit din partea guvernului Obama, 2 mld dolari. A fost sacrificat Pontiacul pentru a salva alte 4 brand-uri.
Decizie trista, vazuta ca un apus al unui simbol. Peste 21.000 de angajati urmeaza sa fie disponibilizati, 3.600 dealeri vor avea contractele reziliate si 31 de fabrici inchise. In topul vanzarilor GM, Pontiac se situa pe locul 3 in 2008. Insa, cu ce costuri?
Nu am intentia de a fi nostalgic si de a dramatiza momentul, ci de a da acest exemplu de sacrificiu necesar, de renuntare la pietrele de moara din propriul business.
Cu totii – persoane fizice sau companii multinationale – avem (cel putin) cate un Pontiac „in curte”, ce genereaza mult mai multe cheltuieli decat avantaje. Din spiritul conservatorismului, al imaginii si al traditiei, nu putem renunta la el. Forma pe care o imbraca poate fi diversa: un produs, un punct de lucru, un angajat, un tip de cheltuiala.
In conditiile actuale, aceste elemente sunt adevarate capcane de cash, ce trebuie identificate din timp pentru a nu afecta sanatatea viitoare a celor eficiente.
Este momentul unei analize obiective, a portofoliului de produse, a perspectivelor fiecaruia, precum si a unor decizii de reorganizare bazate pe evolutii viitoare, nu pe statistici trecute.
Analizati-va afacerea. Identificati Pontiacul. Plan de actiune!
Solutii de redresare - Reorganizarea judiciara
April 27th, 2009 by Rudi Vizental
Cand nu mai exista solutii…
Managerii ai caror companii se afla in dificultate se confrunta (printre altele) cu doua categorii de probleme:
- Inexistenta vreunui program de sustinere din partea autoritatiilor (gen bailout);
- Lipsa experientei si a cunostintelor necesare in a gestiona momentele de criza generate de constrangeri externe;
Nu spun ca pana acum companiile nu au avut de infruntat momente dificile. Au fost perioade de instabilitate totala a cursului, de dobanzi peste 120%, au fost momente in care mentinerea pe piata cerea sacrificii mari, dar cu certitudine niciunul din acele obstacole nu se compara cu situatia actuala.
Daca nu pot sa intervin in rezolvarea primei probleme (cea cu programul de sustinere), imi dau silinta in privinta unor solutii pe care consider ca orice manager de companie trebuie sa le cunoasca.
Ca sa o iau pe ocolite si sa nu creez panica, ma duc la Capitolul 11 al Constitutiei Statelor Unite, ce prevede dreptul la protectie pentru societatile aflate in dezechilibru economic semnificativ si doresc o reorganizare pe baza unui plan fezabil.
Ei bine, acest sistem exista si in Romania, insa e perceput de cele mai multe ori gresit: Reorganizarea prin insolventa. Insolventa a devenit 
populara in Romania cand un producator de oua (parca), a cerut insolventa Metro. Procesul super mediatizat, a creat o moda in randul avocatilor. S-a renuntat total la somatiile de plata si la alte proceduri clasice de recuperare a debitelor, in detrimentul cererilor de insolventa. Ceea ce nu este insa la fel de cunoscut, este ca insolventa este un „instrument” ce se doreste echidistant intre debitor si creditor, dorind sa ofere cea mai buna solutie pentru ambii. Greseala consta intr-o confuzie generala intre insolventa si faliment.
Ce este insolventa? Simplist, insolventa este o stare caracterizata prin imposibilitatea achitarii la scadenta a unor debite mai mari de 10.000 lei. Asadar, starea de insolventa nu este o optiune!
Ceea ce nu este insa foarte cunoscut, este ca in cadrul procedurii de insolventa exista o alternativa prin care debitoarea (compania in dificultate) depune un plan de redresare si solicita posibilitatea de reorganizare.
Aceasta solutie este ideala in situatiile in care timpul nu mai are „rabdare”. Cererea de reorganizare suspenda orice executare silita, face imposibila poprirea conturilor sau perceperea de penalitati sau dobanzi majorate, permite esalonarea debitelor pe 3 ani. Practic ofera solicitantului timpul si linistea necesara pentru a se redresa, a valorifica eventual un activ la o valoare reala, nu constransa.
Desigur, exista o serie de dezavantaje, insa cele mai multe se refera la imagine. Solutia este o practica comuna in tarile dezvoltate, peste 80% din cazuri finalizandu-se cu succes.