http://www.legalmarketing.ro/a/opinii/opinii-invitati/reorganizarile-de-succes-exemplare-rare-intr-o-economie-fara-experienta-1323862455

Incerc o noua profetie pentru 2011 identificand o oportunitate evidenta pentru operatiuni de conversie a datoriilor in capital - debt to equity swap.

Operatiunea reprezinta o forma complexa de restructurare a datoriilor debitoarei, prin care un creditor accepta conversia creantei sale in capital. Astfel la societatea debitoare datoria devine equity, iar la cea creditoare creanta devine participatie.

Reteta este data de Legea Insolventei din SUA - chapter XI.

Este semnalul unei maturizari a principalei categorii de creditori (bancile) care dupa ce in prima faza au reactionat foarte dur la primele insolvente, au evoluat la o etapa de preluari pe SPV-uri, iar acum prin vocea BNR, dau semnalul ca sunt pregatite pentru un nou nivel.

Trei argumente majore pentru sustinerea conversiei datoriilor in capital:

1. piata insolventei (reorganizarii) a ajuns la o maturitate suficienta incat participantii sa inteleaga ca dacă eşalonarea prin plan a tuturor datoriilor reprezintă varianta de mulţumire a creditorilor fără a „vindeca” debitoarea, iar varianta haircut este poziţia de forţă a debitoarei care elimină prin plan tot pasivul toxic, trebuie cautata o solutie care sa identifice un diagnostic corect al situatiei si in acelasi timp sa lase creditorilor perspectivele unor potentiale castiguri viitoare.

2. anularea datoriilor (hair-cut) este simpla si convenabila pentru debitoare, insa are atat marele risc al nevotarii planului, cat si inconvenientul fiscal: sumele reduse prin plan reprezinta venituri impozabile. Anularea unor datorii, dau nastere altora…

3. operatiunea de conversie e temporara. Bancile pot detine in portofoliu astfel de participatii doar pe termen scurt, 2-3 ani, lasand posibilitatea vechilor actionari de a-si rascumpara partea cedata.

La mijlocul lunii februarie, BNR a organizat o conferinta inspirata pe aceasta tema, venind in intampinarea partilor cu un proiect de norme privind conversia.

Deci am avea toate conditiile pentru o negociere eficienta, un diagnostic corect, un plan de reorganizare viabil.

In calendarul economiei romanesti, dupa anul insolventei, urmeaza anul concordatului preventiv.

Daca activitatea obisnuita este considerata ”zona alba”, iar insolventa “zona neagra”, atunci concordatul preventiv reprezinta “zona gri” de desfasurare a activitatii.

Concordatul preventiv este un contract incheiat intre o companie aflata in dificultate financiara si creditorii acesteia care detin cel putin doua treimi din valoarea creantelor acceptate si necontestate, prin care compania propune un plan de redresare si de acoperire a creantelor acestor creditori impotriva sa, iar creditorii accepta sa sprijine eforturile acesteia de depasire a dificultatii in care se afla.

Introdusa la initiativa Asociatiei Italienilor din Romania, solutia pare ideala in special in relatiile cu institutiile financiar-bancare preocupate de a nu lasa clientul sa intre in insolventa, in conditiile in care acestea detin ponderea creantelor.

In cursul procedurii, debitorul isi desfasoara activitatea in limitele afacerii sale obisnuite, in conditiile concordatului preventiv, sub supravegherea unui conciliator. Masurile cuprinse in concordatul preventiv, inclusiv modificarile creantelor, profita si codebitorilor, fidejusorilor si tertilor garanti.

Concordatul se bazeaza pe un proiectul de concordat care va prezenta:

a) situatia analitica a activului si a pasivului debitorului,

b) cauzele starii de dificultate financiara;

c) proiectia evolutiei financiar-contabile pe urmatoarele 6 luni.

d) un plan de redresare care prevede cel putin urmatoarele masuri:

ü  reorganizarea activitatii debitorului;

ü  modalitatile de depasire a starii de dificultate financiara;

ü  procentul preconizat de satisfacere a creantelor (care nu poate fi mai mic de 50%);

ü  termenul: maxim 18 luni de la data incheierii concordatului preventiv.

Concordatul preventiv se considera aprobat de creditori daca sunt intrunite voturile creditorilor care reprezinta majoritatea de doua treimi din valoarea creantelor acceptate si necontestate.

De la data comunicarii hotararii de constatare a concordatului preventiv se suspenda de drept:

ü  urmaririle individuale ale creditorilor semnatari asupra debitorului

ü  curgerea prescriptiei dreptului de a cere executarea silita a creantelor acestora contra debitorului.

ü  curgerea dobanzilor, a penalitatilor si a oricaror alte cheltuieli aferente creantelor.

Pentru a-l face opozabil inclusiv creditorilor nesemnatari, contractul de concordat trebuie omologat.

Pentru omologare, judecatorul-sindic verifica indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

a) intreprinderea debitorului este in stare de dificultate financiara;

b) valoarea creantelor contestate si/sau in litigiu nu depaseste 20% din masa credala;

c) concordatul preventiv a fost aprobat de creditorii care reprezinta cel putin 80% din valoarea totala a creantelor.

Dispunand omologarea, judecatorul-sindic suspenda toate procedurile de executare silita.

Concordatul va fi opozabil si creditorilor bugetari, cu conditia respectarii prevederilor legale cu privire la ajutorul de stat si aprobarii de catre comisia interministeriala.

Modificari, completari si omisiuni ale Legii 277/2009

In luna mai, bancherii (ARB) solicitau Parlamentului modificarea legii insolventei in scopul reducerii efectelor in lant cauzate de numeroasele solicitari, prin prisma valorii prag reduse (10.000 lei). Noua lege, ridica acest prag la 30.000 lei si suplimenteaza conditia ca datoriile sa nu fie doar exigibile, ci si certe si lichide. Parerea mea este ca puteau extinde si putin termenul de la 30 la 60 zile pentru termenul de exigibilitate.

Marii perdanti ai acestei modificari sunt avocatii si juristii, care vor reinvata sa recupereze sumele si pe cai corecte, adica somatie, titlu executor, executare – precum si practicienii in insolventa (nu ca nu ar avea de lucru oricum, e doar sezonul lor).

O alta modificare se refera la un termen de 5 zile in care teoretic ar trebui sa se aprobe cererea debitoarei de intrare in procedura (in scopul reorganizarii judiciare). In prezent termenul variaza intre 45 zile si 4 luni. Ar trebui ca in 6 luni sa se infiinteze sectii speciale de insolventa. In practica, deocamdata totul pare cam utopic iar termenele au ramas aceleasi.

Si inca ceva important: salariatii reprezinta categorie distincta de votare a planului.

Deasemenea remarc urmatorul articol, cu implicatii multiple atat pentru societatiile ce doresc reorganizarea judiciara, cat si pentru creditori, in special banci si societati de leasing:

Art. 86. - Contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. În vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate(…)

Ce lipseste? Personal asteptam completarea legislatiei cu doua elemente fundamentale:

-          Legea salvgardarii (ce ar permite o forma de negociere monitorizata, tocmai pentru a evita intrarea in reorganizare judiciara)

-          Legea insolventei persoanelor fizice

Daca prima se afla in faza de proiect (cam de doua luni), cea de-a doua se strecoara putin si in actuala lege a insolventei, cand se defineste  debitorul ca fiind „persoana fizica sau juridica”… Un avocat „inzestrat”, poate scoate si de aici ceva.

Sase luni de criza, sase luni de guvernare

Criza ne-a luat pe nepregatite, nu am fost in stare sa-i intelem amploarea, sa-i anticipam efectele. Guvernul nu ne-a ajutat deloc, iar bancile intr-o masura mult prea mica, sau chiar au facut mai mult rau decat bine.

Unde au gresit managerii:

Probabil principala vina a managerilor a fost ca la inceput s-a trait cu impresia ca e vorba de o perioada de 2-3 luni care trebuie depasita. In octombrie – noiembrie 2008, inca mai speram o relansare a creditarii din ianuarie. Business-urile au ramas pe aceleasi costuri, la 60-70% din venituri. Ulterior, s-a realizat ca e cu totul altceva criza asta decat ne-am asteptat si am inceput sa luam masuri. Masuri pripite, in special de reducere intuitiva a personalului si de renuntari anticipate la leasing-uri. Unii s-au speriat si au ”luat mana de pe volan”, concentrandu-se mai mult pe salvarea unor active, decat pe redresarea activitatii. In „numele” crizei au fost motivate multe incompetente manageriale. A invoca criza a fost mai usor decat a intelege utilitatea utilizarii unor instrumente importante precum bugetul de venituri si cheltuieli, cash flow-ul, cost controlul, centre de profit, centre de cost. Desi vanzarile au scazut in mod general, putini au avut curajul sa investeasca in departamentul vanzari, marketing, publicitate.

Unde au gresit bancile:

In opinia mea, reactiile bancilor au fost prea brutale. In noiembrie s-a pus frana brusc la creditare, dobanzile s-au majorat intr-o maniera de nesustinut din partea clientilor. Nu poti duce dobanda la orice nivel iti este tie necesar, fara sa tii cont de capacitatea de plata a clientului, iar la finalul trimestrului sa-ti etalezi cu nonsalanta profiturile. Iar daca un client vine si solicita reesalonare, a-i stabili o dobanda de 24% pentru creditul rescadentat, nu este deloc un lucru intelept. Este mai degraba o repartizare catre departamentul de executare silita.

Bancile au intors spatele clientilor cu credite si tot ce a mai contat au fost cei cu depozite (resurse). O lupta nebuna, la nivele incredibile a dobanzilor. Scaderea euribor-ului a fost benefica pentru banci, nu pentru clienti, care au ramas la costuri mai mari.

Unde a gresit Guvernul:

In urma cu 6-7 luni, nu mi-as fi inchipuit ca ne prinde vara fara un program de stimulare a economiei pe perioada crizei. Asteptam o strategie pentru combaterea somajului, scutiri pentru profitul reinvestit, avantaje pentru plata la timp a impozitelor, deblocarea platilor de la stat catre agentii economici, demararea proiectelor de infrastructura. Multinationale – in special cele din sectorul automotive – au trebuit sa-si redefineasca teritoriile. In alegerea noilor locatii, avantajele fiscale au fost determinante.

Tot ce am primit a fost un forfetar, promisiuni retrase si o mare dezamagire euro-parlamentara.